office@crca.ro
Blog Archives

Conferința ”Surse de finanțare pentru proiecte inovatoare în anul 2020”

Asociația Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă are deosebita plăcere de a vă invita la conferința ”Surse de finanțare pentru proiecte inovatoare în anul 2020” ce va avea loc în data de 12.03.2020, la Hotel Concordia, Piața Trandafirilor nr. 45, Târgu Mureș.

Evenimentul face parte dintr-o serie de 14 conferințe pe care le vom derula în această primăvară în Târgu Mureș, Sibiu, Alba, Târgu Jiu, Pitești, Ploiești, Piatra Neamț, Suceava, Botoșani, Slatina, Brăila, Constanța, Arad și Timișoara.

Prin acest eveniment ne propunem să continuăm demersurile pe care asociația noastră le face pentru susținerea și finanțarea antreprenoriatului și antreprenoriatului social, contribuind la dezvoltarea comunităților din mediul rural și urban, realizând parteneriate durabile între organizații în vederea dezvoltării și finanțării de proiecte comune, inovatoare, sustenabile și cu impact în comunitate.

Posted in Editorial

Ministerul Fondurilor Europene lansează programul România StartUP Plus, preluând în ghidul final propunerile lansate în dezbaterea publică organizată de CRCA în data de 21 iulie 2016

Ministerul Fondurilor Europene susține antreprenoriatul în mediul urban prin alocarea a 105 milioane de euro pentru programul „România Start-up Plus”.

Ghidul final a fost publicat, ieri, 31 august, şi conţine majoritatea propunerilor şi sugestiilor care au reieşit din consultarea publică organizată de CRCA în data de 21 iulie, consultare la care au participat 44 de organizaţii cu experienţă în derularea de proiecte finanţate din fonduri structurale

Tagged with: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Editorial, Noutati

Dezbatere publică privind programele de educație: „Școală pentru toți” și „Profesori motivați în școli defavorizate”

Asociația „Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă” în parteneriat cu Asociația HARISME, vă invită la o nouă consultare publică pe call-urile de proiecte„Școală pentru toți” și „Profesori motivați în școli defavorizate”. Dezbaterea va avea loc joi, 4 august, începând cu ora 14:00, locul de desfășurare urmând să fie confirmat persoanlor înscrise.

Tagged with: , , , , , , , , , , ,
Posted in Editorial, Noutati

Pentru a cheltui judicios cei 105 milioane euro alocați prin programul Romania Start-up Plus este nevoie de focus pe calitatea afacerilor, nu pe criterii artificiale

50 de reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor de învățământ, societății civile, instituțiilor de cercetare, camerelor de comerț şi antreprenori au votat joi în unanimitate mai multe propuneri de modificare a ghidului România Start Up Plus care urmează să se lanseze în luna august 2016.

Tagged with: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Editorial, Noutati

Dezbatere publică privind ghidul programului „România Start-up Plus”

Asociația „Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă” organizează joi, 21 iulie, începând cu ora 10:00, la Romanian-American Foundation, dezbaterea publică cu privire la condițiile de finanțare propuse de Ministerul Fondurilor Europene prin apelul de proiecte România Start-up Plus.

Tagged with: , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Posted in Editorial, Noutati

Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa

Rodica Lupu , Presedinte CRCA
La aproape 24 de ani de la Revolutia din 1989, Romania isi trateaza inca ranile profunde provocate de comunism. Trecerea de la un sistem paternalist, asistential, la unul in care fiecare cetatean participa la reconstructia comunitatilor, asumandu-si atat drepturile cat si obligatiile ce ii revin, este dificila si de lunga durata.

mai multe

Posted in Editorial
Fii un cetatean activ !
Urmareste CRCA Newsletter
Implica-te
  • Voluntari

    Selectati proiectele care va plac si in al caror potential transformator credeti si oferiti-va serviciile ca voluntar!

    mai multe
  • Companii

    Selectati proiectele care va plac si in al caror potential transformator credeti si oferiti resurse sau expertiza Dvs. in domeniile in care aceasta este solicitata!

    mai multe
  • ONG-uri

    Selectati proiectele care va plac si in al caror potential transformator credeti si facilitati implementarea lor prin donatii sau parteneriat. Inscrieti propriile Dvs. proiecte pe CSRmarket.ro!

    mai multe
  • Administratie publica

    Selectati proiectele care va plac si in al caror potential transformator credeti si sprijiniti implementarea lor prin toate mijloacele si instrumentele care va stau la dispozitie!

    mai multe
Afla noutatile din reteaua RSC